Exasperați de tactica tricolorilor,** juniorii au fost huiduiți de rude

Exasperați de tactica tricolorilor,** juniorii au fost huiduiți de rude
  • Publicat:
  • Actualizat:

Juniorii noștri au fost susținuți de peste 200 de suporteri.
Rudele românilor au amendat însă jocul defensiv al elevilor lui
Văsâi, huiduindu-i pe finalul primei reprize

La meciul cu Olanda s-au strâns mai mulți spectatori decât la prima
partidă a României din grupă, în care ai noștri au remizat cu
Cehia. Peste 1.000 de oameni au asistat la meci, iar în partea
stângă a tribunei a doua au stat circa 200 de români, care au
format o adevărată galerie (foto).

Rudele și cunoștințele micilor tricolori au avut în dotare zeci de
steaguri și chiar și o tobă. Galeria română a început tare,
dominând fondul sonor al arenei „Obilic” din capitala Serbiei.
Susținătorii Olandei au fost mult mai puțini și mult mai liniștiți.
Din tribună s-a auzit „România!” și după golul lui Trinidade de
Vilhena, dar Brănescu și compania nu și-au revenit.
Înainte de startul jocului, titularii României au aruncat câte o
minge în tribuna în care se aflau susținătorii lor. Niciun jandarm
n-a verificat dacă „baloanele” aveau vreo încărcătură
suspectă!

Spre pauză, susținătorii românilor și-au pierdut răbdarea,
exasperați de jocul defensiv al naționalei conduse de Adrian Văsâi.
Cum ai noștri nu făceau presing, deși era 1-0 pentru olandezi,
lăsându-i pe fundașii batavi să paseze lateral, unii au început să
huiduie și să strige către băieți: „Urcă, băăăă!”. Supărarea s-a
menținut și în repriza a doua, chiar dacă huiduielile au
încetat.
În tribună s-a aflat și Gică Hagi, care a plecat de la stadion
rușinat de ce a văzut. „Încă mai sunt șanse de calificare, nu
comentez eu tactica aleasă de selecționer”, a spus Hagi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Vor să interzică definitiv în UE. Produsul care dispare complet din România: Sunt vieți în joc
Vor să interzică definitiv în UE. Produsul care dispare complet din România: Sunt vieți în joc
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×